Draci, consiliați!
Domnul Z, șușotesc chiar și gurile rele, otrăvite, ar lăsa numai impresii impecabile pe oriunde s-ar nimeri. Cică, remarcă bârfitorii de vocație, și cinstiți, dar și munciți – cărora, cu umilință, și naratorul le înghesuie rândurile –, omul nostru ar fi temelie. Dă-i o treabă și îi vezi numaidecât măsura. Dă-i mai multe, atâtea câte pentru o lună, și o să te trezești cu toate rezolvate până într-o săptămână. Colac peste pupăză, omul e bizar, e un excentric: la sfârșit tot el îți mulțumește. Treaba-i limpede cu individul: e serios, e convins, vorbește în soluții. Pare-se, tot așa pe surse, că detestă visceral să bată pasul pe loc, iar odată pornit e de nestăvilit. Nu prea gustă repausul la mijloc de drum. Nu suferă amânările. Nici tărăgănătorii de profesie nu îi rabdă. N-are odihnă până nu termină lucrul început și, dacă ții morțiș să îi faci un rău, roagă-l să te aștepte sau să se oprească. Dacă vrei să-l iei peste picior, invită-l să se relaxeze, iar dacă vrei să te deteste, spune-i că merge și așa. N-o să îți zică nimic, manierele îi sunt prea fine, dar poți să fii convins că de acum încolo o să te evite. Toate îi sunt la loc și unde trebuie, gesturile exacte, rezultatele aproape perfecte. Tocmai, căci îi sunt doar aproape, și niciodată perfecte, așa și el e doar aproape satisfăcut. Se putea mai bine, se putea mai repede... Dacă ar fi încercat mai mult?
Dar, se subînțelege, cu asemenea calități și verticalități, domnul Z nu putea rămâne în afara cercurilor omenești prea mult. Are, carevasăzică, purtări dintre cele mai alese. Când toți țipă și își congestionează pungile de sub ochii plini de venin, omul nostru Z preferă cumpătarea, așezarea. E calm, rămâne neclintit. Oricare ar fi injuria, calomnia sau acuza ce-i ajunge la urechi, nu contează: la sfârșit tot el va întinde mâna înțeleaptă care biruie orice dușmănie. Decât să te ne-necăjească, preferă să n-aibă dreptate. În loc să te amărască, alege să tacă, și mai degrabă se face că plouă decât să te pună în gardă. Conflictul îi e complet indezirabil, iar domnul Z suferă cu greu supărările de dinainte, din timp și mai ales de după. Pur și simplu îi lipsește enzima: nu metabolizează eficient scandalul. Ce minunăție de om!
Și, încă, nici n-am apucat să-l descoasem cum se cuvine pe monșer Z. Lasă-l că prea le vrea pe toate să le facă cu moț și frumoase și la timp. Lasă-l, tot așa, că îi rabdă pe toți apucații. Cică – și aici vă zic cu siguranța paharului lipit de perete, privitului peste ziar și trasului de scaun mai aproape de masa vecinului – neica Z nu știe să se plângă! N-ai să-l vezi că își iese din fire sau că îi sar siguranțele. Noi, bârfitorii, evident că îi știm necazurile de-a fir a păr – e defect și deliciu profesional. Aflăm noi cumva când i se scufundă vreo corabie sau o flotă întreagă și, oricât ne-am aștepta sau am încerca să-l tragem iscusit de limbă, omul nostru Z ne aplică implacabil aceeași silenzio stampa. Îi batem apropouri, ne insinuăm, dăm exemple, facem trimiteri... Noi facem, noi desfacem. E probabil croiala omului sau vreo chestiune de gust, de soi, de mai știm noi ce? Omul pur și simplu nu se suferă să sufere public. O fi că se vrea impunător și își strică firma, o fi din rușine să nu încurce, ci doar să descurce? C-o fi, c-o păți, concluzia e amară pentru comercianții de picanterii ca noi: nu storci nimic de la distins. Să fie sănătos cine l-o mai întreba ceva!
Oricum, dacă vrem să fim cinstiți noi, ăștia vorbăreți, trebuie să recunoaștem și ce am ticluit. Cică umblă monsieur, aparent un pic destabilizat, printr-un târg de vechituri. Imediat l-am reperat și abordat. Dintr-o vorbă, haide două, Z voia, chipurile, un drac de-al nostru de l-am confecționa în mod expres pentru lumea lui perfectă și fără de cusur. Imediat ne-am calibrat, adaptat și i-am făcut din ochi semn omului unde să se uite și să se caute. Și umblă acum Z cu dracul nostru pitit după batista de la piept – cică acolo l-ar fi găsit – și, când dă de una sau de alta de-l pun în belea și-l opintesc în propriul labirint, dracul nostru, doldora de vorbe alese și directe, spurcăciuni și fandări, are liber să consilieze. Și uite-așa, acum, când treaba e urgentă și soluția cam greoaie, dracul nostru consiliază: e și mâine o zi, și poimâine, și peste o lună sau două; să pună osu’ și decidenții, să se isterizeze și trântorii și, până la urmă, las-o cum cade că e bună și așa. Cei doi cad tot mai iute de acord – ce e făcut, e bine făcut, și-apoi nu rămâne decât de sărbătorit. La fel, să vezi cum sare Z, mai nou, să confrunte! Ce dezbate! Cum le mai păstra doar pentru el pe toate cândva, iar acuma, ambalate elegant, ce le mai aruncă! Cică, tot așa se aude, interlocutorii au început să strâmbe din nas. Nu mai e în regulă domnul Z, nu mai e frecventabil. Mulți au fost, puțini au rămas: domnul Z e moftangiu, e selectiv.
Dar poate că cel mai greu consiliu l-a avut dracul nostru cu exhibitionismul sentimental: așa îi spunea signor Z. L-a luat dracul nostru frumos, cu vorbă bună, cu brațele deschise. L-a ascultat, printre rânduri și în subtext, că doar omul nostru n-avea pricepere prea mare cu destăinuirea. L-a încurajat și l-a bătut pe umăr când avea nevoie. I-a ținut amintirile de-o parte și le-au repovestit până s-au lămurit. Până la urmă, dracul nostru, oricât de drăcos era și el, tot i-a zis: „Domnule Z, să vă ascult a fost, înainte de toate, bucuria mea.” Și uite-așa, acuma, Z nu se mai sfiește. Le zice pe ale lui, și alea bune și alea rele, și nu se mai poticnește când îi sare omul alături.
După ce o săptămână întreagă dracul nostru s-a autosesizat că a tăcut prea mult mâlc, și-a strâns mâna cordial, pare-se chiar afectuos, cu domnul Z și ne-am trezit cu amândoi înapoi în târg la vechituri. Domnul Z tot o împingea să ne dea dracu’ înapoi. Noi, siderați, ne întrebam ce-i cu dracu’ ăsta și de unde l-o fi luat. Nu era, vă spun sincer, dracul proprietatea noastră. Mult ne-am mai tărăgănat până am convenit și omul nostru Z s-a lăsat convins: venise cu dracul lui. Ce s-o fi ales de-al nostru? Dar noi, mărturisesc, nu ne ocupăm de draci! Omul nostru era supărat și noi doar l-am orientat un pic. Suntem bieți diletanți și draci n-avem decât pe-ai noștri, care îi știm și îi cunoaștem, dar alții nu creștem. Dar uite cum s-a făcut, inspirați cum suntem – de oameni, de întâlnire și de fel –, și imediat ne-am prins: domnul Z nu își bagă în seamă niciun drac.
P.s. Domnul Z nu-i nicăieri, dar e peste tot. Iar pentru autor, pe alocuri, prin prea multe locuri, bate a introspecție. Drace!