Uzura anului se strânge harnic până în buza Crăciunului. Oboseala, lehamitea, pungile de sub ochi, irascibilitatea, privațiunile, de voie sau de nevoie, și, în general, tot ce ți-a ieșit sau a fost gherlă tot anul, toate sunt puse deodată tête-à-tête într-un versus teribil. Vrei, nu vrei, lumea întreagă începe să tragă de timp, iar preț de câteva zile aproape că se și oprește. Vrei, nu vrei, te lași să gâfâi și tu un pic pe loc. Chiar tu eşti prins în acel versus teribil, şi te întrebi… Ce îți (mai) este esențial?
Unii au un spor organizatoric de neînțeles și se pun imediat în proiect, trasează programe, ore exacte de vizită, iar, în general, au darul sublim de a strânge oamenii la un loc. Sunt indispensabili vieții colective, iar, dacă vrem să fim cinstiți, le datorăm mult din hărțile noastre sufletești: nu ne lasă să uităm – nici de ceilalți, nici de noi. Grație lor că și-au învins sălbaticul interior. Prin alte părți, însă, alții își găsesc altfel de lucru sufletește. Încep să doarmă aproape suficient, să viseze din nou și să se trezească la întâmplare. Încep să lenevească și să se întoarcă de pe o parte pe alta până la amiază. În general, se bucură egoist de libertatea de a nu mai da socoteală niciunei obligații și nimănui altcuiva. Mai departe văd ei, dar, pentru moment, au tot ce le trebuie: să trăiască în legea lor.
Pentru unii, mai degrabă, sunt imperioase luminile și mirodeniile, zumzetul și cântecul, dar mai ales dărnicia cu care oferă (și primesc) cadouri. Sau poate sunt mesele festive cu scaune multe, cu pișcoturi și pahare pline, cu eternele contre pe muzica ambientală și cu îmbrățișările lăcrămoase dinspre dimineață. Oricum, necazul e zburat pe ușă, încă de la început, în chiuituri și fluierături – cum să nu fie și asta tot atât de imperios?
Unii rămân și așteaptă să își omenească oaspeții. Alții pleacă, mai de aproape sau de departe, înapoi la ai lor. Înapoi către un timp de care toți își aduc aminte şi a cărui limbă o cunosc și o vorbesc. Înapoi pentru o clipă, și le e de ajuns, sau înapoi ca preambul pentru întoarcerea acasă.
Unii sunt mulțumiți, alții mai puțin. Unii fac bilanțul, încropesc planul pe anul viitor și sunt deja la încălzire. Alții respiră ușurați și îi auzi pe unde apucă: bine că a trecut. Unii își fac promisiuni, alții se jură. Unii iartă, alții uită. Până la urmă, și unii, și alții se trezesc din buimăceala unui an întreg.
În decembrie lumea se oprește, iar peste tot apar fel și fel de portaluri festive: către oameni, visuri, către ce am uitat, către proiecte și către mai câte. În decembrie suntem oricând la un portal distanță de tot ce ştiam sau nu că ne este esențial. Crăciun fericit!
" În general, se bucură egoist de libertatea de a nu mai da socoteală niciunei obligații și nimănui altcuiva" ... cred că, pentru mine, asta e singurul gând care mă alină, până pe 30 cel puțin, când revenim la birou și la hârtii și telefoane... Pe când oare un potop de liniște? Craciun fericit!