Conflictul de interese cu mica lume pe care o tranzităm de dimineața până seara se aprinde, stinge sau mocnește, în general, după bunul plac. Noi o ținem pe a noastră – era mai bine după capul nostru, și lumea pe a ei – iar uneori e tot a noastră, dar întoarsă fix pe dos. Trebuiau să vină doldora lovelele, dar au prins purici prin buzunarul altuia. Troncăne mașina pe spate și ajungi rex pe Metrorex. Rămâi închis în casă și, când afli cât te costă yala, te gândești să o iei de acum cu tine prin vacanțe. Trebuia să fie proiectul de echipă, dar unul behăie și are rău de nu mai vine. Altul simte amar și i se apleacă până pleacă. Restul se retrag ca prin vis și în balet – sau trec ostașește datoria în rezervă. E conspirație, e dată dracu', și până la urmă e doar vina ta: scuza e o artă, e de catifea. Alteori e mai complicat și nu prea îți vine nici s-o pui în niscaiva cuvinte – o ții pentru tine să-ți stingă țigară după țigară. Oricum, în general, nici prin cap nu ne-ar fi trecut: orice nepotrivire sau spurcăciune ne-am imagina și premedita, până la urmă ne trezim cu oricare, mai puțin chiar aia. N-avem ce-i face, aista-i omul să-și caute de lucru și aista-i lumea să-și bage nasul unde nu-i fierbe oala. Pagubă mare!
Acuma, oameni suntem și la toate excelăm. Noi călcăm în rahat și tot noi îl luăm acasă, că-i noroc. Îl facem praf, îl facem și bici. Și, când e mare cât casa, știm să-l lăsăm cum a picat: finalmente, e doar încă un rahat. Corul academic le-a iscălit și propovăduit în fel și chip – lăudabil și deloc de neglijat –, iar ăi bătrâni spuneau să nu pună omul la suflet. Eu și încă vreo doi de prin vreo gară vă invit să reflectăm cum o scoatem pe mânecă când ne preocupă.
O primă indicație cu veleități clar tonice și imediat tămăduitoare trimite numaidecât la exprimarea sinceră, concretă a revoluției interioare. O invectivă în gura mare, numai potrivită, situațiunii parvenite, sau mai puțin rostită, dar la fel de nimerită, omului cu pricina, e remediu mână-ntâia. Oala fierbe, noi ne răcorim – o primă sfidare.
Odată, totuși, ce atingem temperatura optimă pentru un scandal cinstit, civilizat, n-avem decât să alegem: fie acum e acum, ne suflecăm mânecile și avem de tras și rezolvat, fie poate ar fi mai inspirat să ne uităm mâinile prin buzunare și s-o luăm strașnic la plimbare. În general e chestiune de moment, iar muza chefului se va pronunța neîntârziat – o luăm de coadă sau o luăm la picior. Oricum, să nu ne înfierbântăm la loc. À la longue, dacă stăm să ne gândim, se putea, desigur, și mai bine, dar se putea – vai de vai – pe tot atât mai rău. Până la urmă, o greșeală e grasă, dodoloață doar atâta până la următoarea. N-or fi multe, dar sunt ale noastre - cât să nu ne facem de rușine.
Dar să trecem și mai și în concret. Cinefilii să se apuce de un film, chiar și același pentru a nu știu câta oară, iar melomanii cu dare de mână să se pună pe plătit amenzi pentru gusturile neîmpărtășite la ore nepotrivite. Mișcătorii să se pună în mișcare, iar sedentarii să se așeze un pic mai tare. Dacă înclinația de moment e un pic dramatică, sporovăitoare, indicația de bun-simț e palavra în urechea cuiva până îi se face capul pătrat. Compasiunea e chestiune de exercițiu, se lucrează: să nu ne lăsăm prietenii cu compasiunea atrofiată. Alteori, însă, parcă nu ne vine nicio înclinație. Mintea tace, corpul tace și e liniște. Într-un fel, o fi rău? După ce au trecut, chiar și așa cum or fi trecut, până la urmă tocmai asta-i că au trecut. Poate nu de tot sau totdeauna, dar pentru moment s-au isprăvit. Cel puțin, pentru acum, ne-am liniștit. Puțin acum, puțin și mai târziu, și tot așa, puțin câte puțin, respirăm din nou din plin. Uneori liniștea se respiră solitar și chibzuit. Alteori se simte cel mai bine la terasă, la taifas și ciripit.
Ce rămâne, totuși, veșnic neschimbat și numai bine de reamintit? Singuri n-o să fim mai niciodată - căci avem oricând gălăgia bună a tuturor din jur și ne avem pe noi. Iar dacă vrem s-o spunem pe-aia dreaptă, avem și lumea care, cum ne încurcă, așa ne și descurcă. Și, cum pe toate le avem în mânecă, tot așa o s-o scoatem și pe mânecă. Aşa că vă urez, ca de la aproape la departe, şi taifas şi linişte, după cum bine doriți, iar de tărăboi nici nu mai zic căci vine singur, vesel, nepoftit. Şi pentru toate cum or fi și nimeri să avem mânecă largă!