Vârsta este desigur doar un număr, o neverosimilă adunătură de cifre. Nu contează mai la nimic. În unele zile un înalt spirit octogenar trage sforile, iar ziua capătă culorile luminoase și benevole ale înțelepciunii. În altele, un alt spirit, la fel octogenar, îți suflă la ureche doar spurcăciuni mizantrope. Iar uneori, ești pur și simplu de-o teribilă naivitate sau simplitate. Uneori bunătatea e perfect spontană și gratuită. Alteori, răutatea. Sau viclenia, ascunzișul. Sau fragilitatea și sensibilitatea. Cert este că zilele nu parcurg birocratic niciodată actul nostru de identitate, și nici nu țin cont de abacul vieții noastre. Și totuși lucruri se schimbă.
Deodată, îți vine tot mai greu să dai din cap ca și cum e de la sine înțeles. Ca și cum nimic mai bun nu te aștepta în altă parte, poate cu atcineva, sau poate doar singur și senin. Pe scurt, îți vine tot mai greu să-l dai pe „Da” din poignet, ca întodeauna. Îți vine tot mai greu, pe timpul tău, și cheful și năravul tău, să faci pe plac. Să te lași. După o vârstă, ți se ia.
Tot deodată, începi să arunci balastul adunat. Să sufli praful de pe vrafuri de proiecte adunate, dar (cumva) niciodată uitate. Brusc, ai timp. Orgoliile mărunte, ambițiile care mai de care mai pestrițe, și necazurile și rigorile, toate trec prin malaxor acum. Sunt ale mele? Ale altuia, sau ale cui? Și te lepezi de unele dintre ele, și e numai bine. Ai și timp și loc de ce-i al tău, de bucurie. După o vârstă, altfel nu-ți mai vine.
Nu mai puțin deodată, nu te mai împrăștii sufletește peste tot pe unde apuci. Unele lucruri, conjuncturi sau vorbe aruncate sunt serioase și contează. Te privesc, înseamnă ceva. Altele, tot mai multe, tot mai des, nu. Iar cu fiecare „nu” respiri și mai bine și mai plin, aerul care crezi că ți se cuvine. După o vârstă, nu-ți mai vine.
Dar desigur că deodată nu-i nimic și toate se petrec pe nesimțite și nebănuite. Toate cer timp și (ne) cer răbdare. Iar după atâta bătut din pinteni, și disperare și ochi buclucați, cifrele acelea care răscolite și învârtite se alcătuiesc de-o vârstă, te opresc: și de ce atâta grabă? Și către unde mai exact? Și cazi pe gânduri, și uneori pe vise, iar cu mâinile pe după cap, îți zâmbești când te gândești ce bine trebuie să fie că după o vârstă ți se ia.